Mergi la conţinutul principal
Vă rugăm, aşteptaţi...
Reuniunea anuală  privind măsurile OSCE de consolidare a încrederii (CBM)

STISC a participat la reuniunea anuală privind măsurile OSCE de consolidare a încrederii (CBM) în utilizarea tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC)

10 noiembrie 2021, Chișinău – Reprezentanții Serviciului Tehnologia Informației și Securitatea Cibernetică (STISC) au participat, luni, 8 noiembrie curent, la reuniunea anuală  privind măsurile OSCE de consolidare a încrederii (CBM) pentru a reduce riscurile de conflict în utilizarea tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC).

 

Scopul a fost de a avea o comunicare directă cu punctele naționale desemnate (PoC), ale statelor membre OSCE și de a facilita comunicarea și dialogul privind securitatea TIC între acestea, inclusiv, pentru a realiza un schimb de bune practici în acest sens.

 

Astfel, în cadrul reuniunii s-au furnizat și actualizat datele de contact ale structurilor naționale oficiale (PoC) care gestionează incidentele legate de TIC; s-a discutat despre evoluțiile activităților de consolidare a activității comunității CBM 8 PoC, în contextul pandemiei COVID-19; despre problemele relevante pentru rețea, rolurile instituțiilor în promovarea rezilienței cibernetice naționale și internaționale, precum și schimbul de informații privind așteptările și feedback-ul cu privire la activitățile comunității CBM 8 PoC.

 

Evenimentul a fost organizat în format hybrid, combinând participarea la fața locului și participarea la distanță, fiind disponibile 18 săli de desfășurare Zoom unde au fost organizate sesiuni de tip break-out, pentru întâlnirile bilaterale ale reprezentanților de state/punct focal desemnat PoC.

 

La reuniune au participat reprezentanți țărilor membre OSCE din Europa de Est și Caucazul de Sud; Europa de Sud-Est; Uniunea Europeană; Europa de Vest; America de Nord și Asia Centrală.